Monalisa Pandelea, o cunoscută artistă din Piteşti, s-a stins din viaţă la vârsta de doar 26 de ani. Tânăra a murit miercuri noapte, susţin apropiaţii, pe patul unui spital. Superba şatenă fusese diagnosticată în urmă cu câteva luni cu cancer şi se pare că necruţătoarea boală a fost descoperită prea târziu.
Cu doar două luni înainte să se stingă din viaţă, Monalisa Pandelea şi-a pus speranţă în credinţa puternică pe care o avea în Dumnezeu. Tânăra a vizitat Ierusalimul, acolo unde s-a rugat din răsputeri să se facă bine. Monalisa a postat imagini de la Mănăstirea Hozeva, acolo unde se află moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul. Mănăstirea se află la o distanţă de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce se îndreaptă spre Ierihon.
După cum se arată într-o postare a paginii salonului unde lucra Monalisa Pandelea, trupul neînsufleţit al acesteia a ajuns acasă. Cei care vor să îşi ia rămas pot să meargă la casa ei din strada Petre Ispirescu să-i aprindă o lumânare şi să îi aducă flori. E mesajul pentru cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu.
„Pentru cei care vor să îşi ia rămas bun ,Mony a ajuns acasă…
Pe strada Petre Ispirescu sus pe platou,ultima casă pe partea stângă!”
Monalisa Pandelea a învăţat la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Piteşti, secţia de sculptură, după care a urmat cursurile unei academii din Italia. Monalisa era o fată extrem de talentată, fiind make-up artist la un salon din Piteşti. A devenit cunoscută mai ales pentru machiajele sale artistice. Tânăra era urmărită pe Facebook de peste 10.000 de persoane, iar operele sale au fost apreciate de mii de oameni.
Monalisa Pandelea a fost diagnosticată în urmă cu câteva luni cu cancer şi, din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Puţini ştiau de suferinţa prin care trecea Monalisa. Cei care au cunoscut-o nu-şi pot reveni din şoc şi nu pot înţelege cum unei persoane atât de tinere i-a fost curmată viaţa prematur.